Published On: vin, iul. 18th, 2014

Antonescu crede că noul partid rezultat din fuziunea PNL- PDL poate ajunge până la 40%

crin antonescuFostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu, și-a manifestat convingerea că noua formațiune politică rezultată din fuziunea PNL-PDL poate ajunge să dețină 30- 35% din opțiunile electoratului.

El a declarat, joi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că atâta timp cât PNL avea ca țintă, în mandatul său, obținerea a 25% din susținerea electoratului, noua structură, dublată, poate atinge 40%.

‘Eu mă aștept, dacă lucrurile sunt așezate bine, dacă sunt duse bine, dacă există onestitate, dacă există talent, dacă există dedicație, să ducă la 35—40%. Dacă eu în fruntea PNL am vorbit foarte serios despre o țintă de 25%, nu m-ar împiedica să vorbim pe un partid aproape dublat, ca structuri, ca resurse, de 35—40%’, a afirmat Antonescu.

Referindu-se la fuziunea PNL—PDL, Antonescu este de părere că ambele partide trebuie să ia în calcul nu doar patrimoniul imobiliar, ci și ‘conținutul și calitatea dreptei’. El a sugerat că este necesară o reformă a dreptei.

‘În discuția foarte interesantă despre patrimoniul acestui partid, ce spirit încorporăm, punem împreună? Spiritul epocii Petre Roman sau spiritul epocii Traian Băsescu. Cum citim evenimente importante din istoria recentă la care am participat și noi, PNL, și PDL. Acestea nu sunt pricini de gâlceavă, acestea sunt lucruri care trebuie judecate, asumate, asimilate, pentru că este vorba de un patrimoniu care nu înseamnă numai clădiri. Dacă tot se face o construcție mare, poate măsurăm puțin la temelie’, a precizat Crin Antonescu.

Fostul lider liberal s-a arătat de acord cu viitorul nume al partidului rezultat din fuziunea PNL—PDL și cu sediul central, cel din Modrogan, pe care noua formațiune politică îl va deține, însă a subliniat că nu este de acord cu imnul PDL.

AGERPRES

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>