Published On: lun, iul. 21st, 2014

Blaga: Președintele a dorit să-și ridice arhiva de la PDL, ne-a anunțat și a luat-o

vasile blagaPreședintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că șeful statului a anunțat conducerea formațiunii cu privire la intenția de a-și ridica arhiva personală de la sediul central al democrat-liberalilor, dându-se curs acestei solicitări ca atare.

„Domnul președinte a dorit să-și ridice arhiva, ne-a anunțat și a ridicat-o”, a spus Blaga, întrebat, după ședința conducerii partidului, despre arhiva personală a președintelui Traian Băsescu pe care acesta a ridicat-o de la sediul PDL.

El a adăugat, legat de conținutul acestei arhive, că trebuie întrebat Băsescu. Blaga a spus că el nu deține o arhivă din perioada în care a fost ministru.

„Eu, personal, nu am avut niciodată arhive personale, din acest punct de vedere. Sigur că nu strică, la o adică, să știi ce ordine ai semnat, dar, la mine, sunt toate rămase la Ministerul de Interne și nu am simțit nevoia să am. (…) Fiecare procedează după cum crede de cuviință”, a declarat președintele PDL.

Președintele Traian Băsescu a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o reuniune a PMP, că și-a mutat arhiva personală din sediul PDL.

„Până ieri am avut arhiva personală de la minister (Ministerul Transporturilor — n.r.) și Primărie în Modrogan 1. Fiindu-mi teamă că în biroul în care stătea arhiva o să vină Crin Antonescu m-am văzut nevoit să o iau. Aflând concesiile uriașe și modul în care PDL a fost pus pe tavă, am hotărât să o iau și o să o mut la PMP, să mă găzduiți acolo”, a declarat Traian Băsescu.

AGERPRES

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>