Published On: joi, iun. 11th, 2015

Cargo sărbătoreşte 30 de ani de activitate

concert cargoLegendara trupă Cargo va susţine un concert diseară, la Cotroceni Open Air (în spatele AFI Palace Cotroceni) din Bucureşti. Trupa aniversează 30 de ani de activitate, în cadrul festivalului Metalhead Meeting 2015 (11, 12, 13 şi 14 iunie 2015).
„Au trecut 30 de ani, de când cinci băieţi care iubeau muzica mai mult decât orice, au pornit pe un drum lung care iată, uneşte acum vocile a trei generaţii de fani. Pentru că iubirea lor pentru muzică a unit multe destine. Va aşteptăm pe voi, fanii Cargo, să ne întâlnim şi să sărbătorim împreună aceşti ani de poveste, printr-un concert care vă promitem – va fi de neuitat!”, au spus membrii trupei Cargo.
Înfiinţată la Timişoara în 1985, trupa a revoluţionat rockul românesc încă de la primul album, “Povestiri din gară”. Succesul l-au cunoscut cu albumul din 1995, “Destin” iar gloria absolută în 1998, de Sânziene, când au lansat “Ziua Vrăjitoarelor”.
La începuturile anilor 2000, se lansează “Bagă-ţi minţile în cap”, sub egida MediaPro Music, iar în 2007 au lansat un album “Best Of” intitulat “XXII”, ce conţine 22 dintre piesele trupei.
Cele mai recente single-uri ale trupei, “Nu mă lăsa să-mi fie dor” şi “A 5-a dimensiune”, s-au bucurat în 2013 de un mare succes la public. “A 5-a dimensiune” vorbeşte “despre panica oamenilor cu privire la sfârşitul lumii, la trecerea dintr-o dimensiune în alta”, potrivit lui Adi Bărar, chitaristul trupei.
Formaţia Cargo va oferi diseară un show cu totul şi cu totul special alături de invitaţii săi. După concertul sold out din toamna anului trecut, ‘Noaptea Vrăjitoarelor’, de la Arenele Române şi după multe alte spectacole cu casă închisă, cei de la Cargo vin să ofere fanilor un eveniment memorabil, unde marile surprize nu se vor lăsa aşteptate alături de showul de lumini şi efecte pirotehnice.
Cargo înseamnă Adi Bărar – chitară, Adrian Igrisan (Baciu)- voce, Tavi Pilan- tobe, Ionuţ Carja – clape şi Florin Barbu – bass.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>