Published On: mie, iul. 2nd, 2014

Caricaturiștii lumii, de la Pontu’ Euxin la Galeria Subacvatică de Artă Aqua Magic e Wild Art!

SONY DSCLa Galeria Subacvatică de Artă Aqua Magic e Wild Art, din incinta parcului Aqua Magic din Mamaia, va avea loc joi, 3 iulie, o întâlnire culturală, veselă ca de vară, a caricaturiștilor Iulian Pena din Ploiești, Aurel Ștefan Alexandrescu din București, Nicu Petrache din Urziceni, Lucian Dobârtă din Bistrița, Costel Pătrășcan din Brăila și Leonte Năstase din Constanța, ultimii doi fiind și expozanți ai Galeriei Subacvatice.

Începând cu ora 12.00, artiștii își vor prezenta lucrările de grafică satirică premiate în ultimii anii atât în țară cât și în străinătate, vor realiza caricaturi rapide pentru publicul estival al Galeriei Subacvatice Aqua Magic e Wild Art și vor mediatiza evenimentul „Caricaturiștii lumii la Pontu’ Euxin”, eveniment care va avea loc la Muzeul de Artă, Constanța în aceiași zi, la ora 17.00.

„Așa cum am anunțat la începutul estivalei culturale 2014, Wild Art, prin proiectele organizate în colaborare cu Aqua Magic, va încerca să susțină și să promoveze atât artiștii cât și instituțiile culturale ale Constanței, în mod special muzeele si obiectivele culturale, care nu beneficiază de vizibilitatea meritată în rândul turiștilor din stațiunea Mamaia”, spune Laura Stroe, Wild Art.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>