Published On: mie, oct. 1st, 2014

Concert de Marimba și Folk la club Doors

microfonRotary Club Cetatea Tomis Constanța organizează joi, 2 octombrie, în cadrul programului – Susținem tinerele talente, un concert de Marimba și Folk la club Doors. Va interpreta tânărul Alexandru Munteanu care va primi, miercuri, 1 octombrie, pe scena Atheneului Român, o bursă din partea Uniunii Muzicienilor Interpreți din România (UNIMIR), alături de alți elevi de la liceele cu profil vocațional din țară.

Muzica în viaţa lui Alexandru Munteanu a pătruns la vârsta de patru ani, odată cu pianul şi lecţiile distractive de la grădiniţă. A continuat „joaca” cu studiul pianului la Liceul de artă din oraş, obţinând numeroase premii în recitaluri. Timpul a trecut şi atenţia i-a fost captată de altă „joacă”, mai interesantă şi mai ofertantă. Aşa se face ca la 12 ani a descoperit percuţia şi a rămas fascinat.

A participat la toate olimpiadele naţionale, întotdeauna fiind pe podium, în clasa a-VI-a devenind singurul câştigător al locului I pe ţară la Olimpiada de Muzică Ploiesti, aprilie 2012, secţia percuţie.

Anul trecut a avut deosebitul privilegiu de a susţine un recital pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu”, Bucureşti, (septembrie 2013).

În prezent este bursier al Fundaţiei Principesa Margareta a României şi al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România.

A cântat pe scene din Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Cluj, la Castelul Peleş, Palatul Mogoşoaia, Sala Radio, Sala Mică a Ateneului Român.

Dorinţa de a se perfecţiona şi de a fi printre cei mai buni îl determină pe Alexandru să deschidă noi direcţii în evoluţia lui artistică.

În această vară a obţinut o bursă de studiu acordată de Universitatea Mozarteum Salzburg Sommerakademie. Pe parcursul a două luni de zile a învăţat tehnici noi şi a înţeles că menirea lui este să meargă pe drumul acesta, greu, dar plin de satisfacţii, drumul fascinant al muzicii. A fost testat şi a primit propunerea de a fi student în pregătire la renumita instituţie de profil, University of Music and Performing Arts Vienna. Din păcate, factorul material este cel care va decide dacă va putea urma cursurile acestei Universităţi sau nu.

Zilele acestea, însoţit de tatăl său, se află în Italia la un prestigios concurs internaţional de percuţie, Italy Percussion Competition, unde a ajuns deja în finală.

Drumul lui muzical este abia la început. Aşadar, merită să veniţi joi, 2 octombrie, ora 19.00 la Club Doors din Constanţa spre a-l asculta şi susţine pe Alexandru Munteanu.

În încheierea aceleiaşi seri vor evolua doi folkişti de renume de la malul mării, doi muzicieni care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Mariana Butnaru şi Vali Petcu – cel mai prospăt câștigător al Trofeului Om Bun (dec. 2013.), inițiat de Victor Socaciu.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>