Maritimo Constanta!
Published On: mie, Iun 14th, 2017

Duminică, 18 iunie, are loc premiera spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, la Constanţa

Maritimo Constanta!
  • A fost „fabricat” în laboratoarele Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. A trecut
    cum laude de rigorile a două festivaluri naţionale de teatru – Festivalul Naţional al Şcolilor de Teatru
    „Hyperion iese la Godot” Bucureşti şi Festivalul Şcolilor de Teatru „Buzău iubește Teatrul”, cu jurii pe
    măsură, mărturie stând mai multe premii: Cel mai bun spectacol, Cel mai bun actor, Cel mai bun actor în rol
    secundar (două).
    Acum s-a întors acasă şi vă aşteaptă la premieră, în data de 18 iunie, la ora 19.00, la Teatrul pentru Copii şi
    Tineret „Căluţul de mare”. Este vorba, bineînţeles, despre spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o
    producţie a Facultăţii de Arte, în regia prof. univ. dr. Daniela Vitcu.
    Din distribuţie fac parte Vlad Cristian Fiu (student în anul III, clasa prof. univ. dr. Daniela Vitcu – desemnat
    „Cel mai bun actor” al tinerei generaţii – Festivalul „Buzău iubește Teatrul”), Iulian Marinescu (student în
    anul III, clasa prof. univ. dr. Daniela Vitcu – desemnat „Cel mai bun actor în rol secundar” – Festivalul
    Naţional de Şcolilor de Teatru „Hyperion iese la Godot” Bucureşti), Ionuţ Dulgheriu (asist. univ. drd.
    Facultatea de Arte – „Cel mai bun actor în rol secundar” – Festivalul Naţional al Şcolilor de Teatru „Hyperion
    iese la Godot” Bucureşti), Loredana Adăscăliţei, Edi Vacariu, Mirela Mihai, Otilia Iuliana Petcov, Otilia
    Nicoară, Valentin Ispas, Alina Drenea, Irina Zlăteanu, Catinca Hanţiu, Cristian Menaef, Ionescu-Shiller
    Lidia, Andrada Dobre, Alexandru Săplăcan. Echipa este completată de Alexandru Neş (muzică), Stela
    Cocârlea (coregrafie), Mirabela Moroşanu şi Dana Cojan (asistenţă regie).
  • „Zbor deasupra unui cuib de cuci” este un spectacol despre… noi. Cum facem alegerile, cum ni le asumăm,
    ce percepţii ciudate avem despre viaţă deşi poate ne este teamă să recunoaştem, cât de curajoşi suntem în
    relaţiile cu ceilalţi, cu autorităţile, cu noi înşine, ce ne dorim în fapt, cum ne urmăm visurile, cum murim şi,
    mai ales, merită să trăim? Moarte sau zi după zi de nefiinţare? Spitalul de nebuni în care se petrece acţiunea
    este un spaţiu în care fiecare dintre „locatari” este forţat să îşi creeze o viaţă, un „acasă”. Nou venitul este cel
    care va destabiliza ordinea firească a lucrurilor şi vieţile croite cuminte de pacienţii în halate albe, inocenţi
    din punct de vedere social. Nu asta facem însă oare cu toţii, preferând conformismul marilor revoluţii ale
    firii?
    Nu rataţi un adevăr dur, emoţionant şi viu, după romanul magistral al lui Ken Kesey! Intrarea este liberă

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>