Maritimo Constanta!
Published On: mie, Apr 5th, 2017

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Viitorul –CSU Craiova

Maritimo Constanta!
Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine
publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi
CSU Craiova, din cadrul Campionatul National de Fotbal, Liga I, etapa IV – Play – off. Partida se
dispută joi, 06 aprilie a.c., începând cu ora 18.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi
de la Ovidiu.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.30, iar pentru a evita aglomeraţia
în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp,
începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi
cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă
cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii
optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la
tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar
putea conduce la manifestări violente.
Infobackground
– Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise
de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;
– Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă,
la discriminări de orice fel şi la violenţă;

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>