Published On: lun, oct. 10th, 2016

Mesajul Prim-ministrului, Dacian Cioloș, cu ocazia Zilei naționale de comemorare a victimelor Holocaustului din România

În ziua de 9 octombrie omagiem, în fiecare an, memoria victimelor Holocaustului din România. Anul 2016 este un an încărcat cu semnificații pentru istoria noastră recentă întrucât comemorăm 75 de ani de la pogromul legionar din București din ianuarie 1941, 75 de ani de la pogromul de la Iași din iunie 1941 și de la deportările în Transnistria din octombrie 1941.

Momentul comemorării victimelor Holocaustului din România este unul de reflecție asupra episoadelor întunecate din istoria națională, de învățare din lecțiile trecutului pentru ca aceste tragedii să nu se repete niciodată, sub nicio formă.

Niciun film văzut sau carte citită nu poate surprinde durerea suferită de cei deportați. De la supraviețuitorii acestei tragedii putem învăța cel mai bine de ce este nevoie de eliminarea completă din societatea noastră a atitudinilor extremiste, rasiste, antisemite, discriminatorii. De la ei putem învăța despre curajul de a înfrunta istoria și de a lupta împotriva fenomenelor negative care conduc la tragediile istorice.

Consider că răspunsul vital pentru coeziunea și sănătatea democratică a societății noastre este educația, educația profundă, cuprinzătoare și responsabilă. Educația este instrumentul cel mai eficace pentru a feri națiunile de boala ignoranței, a intoleranței și indiferenței.

Să nu pregetăm să folosim educația la școală, acasă sau prin mass media pentru ca fiecare cetățean să devină mai responsabil și mai conștient de pericolele pe care aceste provocări le aduc în societate. Este datoria noastră, a tuturor, să nu contenim a spune tinerilor adevărul despre istorie pentru ca niciodată tinerii să nu își piardă curajul în fața istoriei.

Din această perspectivă, capitolul referitor la „Holocaustul din România” trebuie să fie parte integrantă a învățării istoriei României.

Felicit Federația Comunităților Evreiești din România și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” pentru contribuțiile lor de a aduce în atenția tinerilor memoria acestor lecții de istorie.

Una dintre acțiunile recente dedicate memoriei victimelor deportărilor transnistrene a avut loc săptămâna trecută, când, la inițiativa acestor două organizații au fost marcate locurile de unde au fost deportați mii de evrei români din gările din regiunea Bucovinei.

Așa cum știm, în anul 2004, au fost prezentate recomandările raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România condusă de Elie Wiesel. România a făcut eforturi, recunoscute în plan intern și internațional pentru îndeplinirea acestor recomandări. Mai mult, țara noastră și-a asumat președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului  (IHRA) în anul 2016.

Prin activitățile derulate pe parcursul acestui an în domeniul educației, memoriei și cercetării, precum și cele din domeniul combaterii antisemitismului, rasismului și discriminării, România și-a consacrat profilul de promotoare consecventă a valorilor toleranței, multiculturalismului și democrației.  Președinția noastră la IHRA propune statelor membre ale alianței să confrunte activ și atent lecțiile trecutului cu realitățile și provocările prezentului, pentru ca astfel de momente tragice din istorie să nu mai fie posibile niciodată.

Datoria noastră, la 75 de ani de la tragediile care au marcat istoria României, este de a ne asigura că memoria victimelor Holocaustului din România rămâne demnă și neîntinată de încercări de rescriere a istoriei sau de negare a sa.

Fie ca memoria victimelor Holocaustului din România să rămână vie pentru totdeauna în conștiința tuturor românilor!

 big-astazi-este-marcata-ziua-internationala-de-comemorare-a-victimelor-holocaustului

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>