Published On: mie, iun. 25th, 2014

PDL cere demisia premierului Victor Ponta

pdlPartidul Democrat Liberal cere demisia premierului Victor Ponta „pentru că a transformat Palatul Victoria într-un loc de întâlnire pentru amatorii de corupție și trafic de influență”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

Potrivit sursei citate, audierea șefului de Cabinet al primului-ministru la DNA în dosarul baronului PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, cercetat în stare de arest pentru fapte de corupție, este dovada că instituția Guvernului, sub conducerea lui Victor Ponta, a ajuns un spațiu frecventat de persoane cu probleme penale.

„Faptul că în guvernarea PSD s-a ajuns să se facă trafic de influență în Cabinetul premierului este de o gravitate extremă, iar Victor Ponta trebuie să plătească cu funcția pentru climatul infracțional tolerat în Palatul Victoria”, susțin democrat-liberalii.

AGERPRES

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>