Maritimo Constanta!
Published On: lun, Iul 31st, 2017

POR 2014-2020: apel cu buget de 229,55 de milioane de euro în domeniul modernizării drumurilor județene, deschis în perioada 28 august-28 decembrie 2017

Maritimo Constanta!

Un nou apel de proiecte POR va fi deschis în perioada 28 august – 28 decembrie 2017 pentru investiții în domeniul infrastructurii rutiere în cele 12 județe riverane Dunării: Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanța.

 

Bugetul alocat este de aproximativ 229,55 de milioane de euro, din care 199,10 milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 30,45 de milioane de euro reprezintă cofinanțarea de la bugetul de stat și cuprinde inclusiv supracontractarea de 50% din alocarea inițială, precum și rezerva de performanță. Proiectele localizate în teritoriul acoperit de ITI Delta Dunării nu vor face parte din cadrul acestui apel de proiecte, având alocare financiară separată.

 

Versiunea finală a  Ghidului Solicitantului -Condiţii specifice pentru accesarea fondurilor, pentru apelul de proiecte aferent POR 2017/6/6.1/SUERD/1, din cadrul Axei prioritare 6 – Axa prioritară 6- Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de Investiții 6.1, Apel dedicat sprijinirii obiectivelor prevăzute de Aria prioritară 1 – Interconectarea regiunii Dunării a Strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării (SUERD), în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată astăzi, 31.07.2017, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene și este disponibilă pe site-ul programului la link www.inforegio.ro

Ghidul Solicitantului conține informațiile specifice pentru apelul de proiecte POR 2017/6/6.1/SUERD/1, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic – aplicația MY SMIS.

Vor fi finanțate activități de modernizare a infrastructurii rutiere – drumuri județene, care asigură conectivitatea directă sau indirectă le rețeaua transeuropeană de transport TEN T.

Sunt eligibile unitățile administrativ-teritoriale județe (consilii județene) situate în aria eligibilă, singure sau în parteneriat.

Valoarea minimă eligibilă este de un milion de euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 30 de milioane de euro, cu excepția proiectelor care se realizează în parteneriat între mai multe unități administrativ-teritoriale – județe, caz în care valoarea maximă eligibilă este de 40 de milioane de euro.

Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de aproximativ o lună de la data publicării Ghidului specific, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 28 august 2017, ora 15.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de  28 decembrie 2017, ora 15.00.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.

 

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>