Maritimo Constanta!
Published On: lun, Feb 15th, 2016

Protect și Constanța GreenPort – două proiecte ale APM SA propuse spre finanțare europeană

Maritimo Constanta!

apcCompania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța a depus două proiecte pentru obținerea finanțării europene prin intermediul CEF – Connecting Europe Facility, axa Infrastructură.

Proiectul „Protect – Infrastructură pentru operațiuni sigure și pentru protecția mediului în Portul Constanța“, are o valoare estimată de 35 milioane euro și este prevăzut a se finanța 85% din Fondul de Coeziune și 15% de la bugetul de stat.

Acesta își propune:

– Achiziționarea de echipamente mobile pentru colectarea deșeurilor de la nave, intervenție în caz de poluare și producere a incendiilor (o navă multifuncțională de stins incendiu la nave, balizor, remorcher, clasa de gheață, un remorcher/navă de stins incendii, două nave pentru depoluare, o navă- tanc autopropulsat 500 tdw);

– Extinderea cu 130 m a danei de așteptare/iernare folosită în prezent de navele tehnice ale companiei pentru a acosta în condiții de siguranță;

– Construirea platformei în spatele cheului de acostare nou construit în suprafață de 4.370 mp destinată serviciilor conexe navelor tehnice;

– Asigurarea siguranței accesului în Portul Constanța prin înnoirea și modernizarea sistemului de semnalizare din bazinele portuare și de pe calea navigabilă;

– Elaborarea de studii tehnice pentru energie regenerabilă (centrală electrică fotovoltaică, centrală electrică eoliană, modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța);

– Elaborarea de studii tehnice pentru construirea facilităților de colectare a hidrocarburilor în Portul Midia pentru a preveni și combate poluarea accidentală.

Proiectul „Constanța GreenPort – Dezvoltarea și implementarea unui sistem permanent de management de mediu“ are o valoare estimată de 5 milioane euro (85% Fondul de Coeziune, 15% bugetul de stat).

Acesta include:

– Dezvoltarea și implementarea unui sistem coerent de Management de mediu având ca exemple porturile maritime din vestul Europei și în conformitate cu ECOPORT și Iniţiativa World Port Climate;

– Elaborarea unei strategii de mediu și a planului de acțiuni pentru Portul Constanța, axat pe următoarele activități:

– Managementul calității aerului;

– Managementul zgomotului;

– Managementul deșeurilor;

– Managementul apei;

– Generarea și distribuția de energie regenerabilă;

– Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a aspectelor de protecție a mediului;

– Integrarea operatorilor și a utilizatorilor portuari în planul de acțiuni pentru protecția mediului prin măsuri comune și programe de stimulare;

– Planificarea și implementarea de acțiuni pilot pentru fiecare dintre cele 5 activități menționate mai sus;

– Crearea unei echipe de protecție a mediului sub forma unui grup de lucru integrat;

– Sesiuni de formare pentru toți angajații administrației portuare;

– Realizarea de audituri de mediu în vederea certificării;

– Publicarea unui raport anual de sustenabilitate privind Portul Constanța.

Cele două proiecte urmează a fi evaluate, un răspuns din partea CEF fiind așteptat în luna iulie 2016.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>